Mâncatul regulat

Prima parte:
 
În faţa cabinetului medical mă aflu. Şi mă mai aflu secondat de două babe, pe ambele flancuri. Iar prin faţa mea se perindă două asistente.
Secondate şi cu echipament necorespunzător situaţiei.
Halat roşu şi bluze mulate pe sub vesta de luna decembrie.
Urâte. 
Urâta mai mică vine la mine şi mă-ntreabă: 
- Te simţi rău? Ai ceva? ( aveam un muian obosit. Mă băgasem la somn la ora 4 jumate şi mă trezisem la 6 jumate) 
- Nu, mulţumesc, doar mă uit, îmi fac o părere.
În timp ce aştept, îşi face apariţia o a treia asistentă, îmbrăcată corespunzător, pe care o şi cunoşteam.
Colaborasem cu ea anul trecut. 
Adică eu mă zvârcoleam în pat de durere( colică renală dreapta, dacă luăm în calcul şi asta), iar tipa mi-a făcut o injecţie în bucă.
În momentul de faţă scriu pe telefon şi aştept să-mi vină rândul. Aşteptarea asta pute. 
De aia nu am avut aşteptări şi nici nu o să am. Poate să pută şi fără aşteptare.
Tocmai am văzut ţâţele unei babe şi nu mi s-a sculat pula.
Penultimu’ pacient. O să urmez eu. 
 
Partea a doua:
 
De o oră am rezolvat căcatul cu medicul de familie. Sunt în microbuz şi trag cu urechea la dialogul plin de sincopă al unei purtătoare de
gena noii generaţii.
Se duce la Istanbul, în Turcia. A trebuit să specifice.Şi am tras concluzia că e o scroafă cu bube pe cur.
Are prieteni atât  de proşti că a fost nevoită să specifice că Istanbul e în Turcia.  Şi vor merge mai mulţi în Turcia, la Istanbul.
În rest e simpatică. Are ochii verzi şi pare curvă. 
Iar dacă greşesc spunând asta, nu mai rămâne decât să spun că e doar o curvă cu ochii verzi.
La radio se aude Jizz Fm care mă râcâie în penis şi cu ocazia asta aş vrea ca şoferul să facă accident, fără să fiu eu vătămat fizic, psihic
sau sexual.
 
Partea a treia:
 
Am ajuns la o clinică particulară. Caut recepţia şi o recepţionez vizual pe recepţioneră. Stă pe scaun. Şi parcă se uită tot de sus la mine. 
Mă gândesc că după tejghea mai e un strat de beton şi marmură în plus.
Fals. E bună de pulă şi înaltă. Poartă verighetă la mişto.
Mi-a zis că sunt băiat cuminte că am adus o adeverinţă medicală şi mi-a zâmbit  de parcă aş fi nepotu’su, după care mi-a zis să mă duc la
cabinetu’ 4.
Dacă i-aş fi zis că aş fute-o, ar fi reacţionat zâmbitor spunându-mi că poate află cine e maică-mea şi că de unde am învăţat eu să vorbesc aşa urât.
Nu avea şosete albe.
Nu se găsesc şosete albe pentru picioarele alea cu tălpi roz, bombate şi la pol opus cu crăpăturile ţărăncilor care fac 
naveta. 
Trebuie să intru…………………
………………………
………………………
….şi am ieşit.
Tensiune 10 cu 6. Recomandări: Să nu mai beau porcării, să mă las de fumat şi să mănânc regulat. 
În momentul ăla i-am răspuns în gând că nu sunt homo, deci nu pot să mănânc futut.
In mod normal sportivii, persoanele care fac efort fizic regulat, au greutatea corporala normala si sunt nefumatori, au tendinta de a avea tensiunea arteriala mai mica.
Şi de la fraza asta medicală, presupun că eu stând degeaba, fac un efort fizic regulat sau am făcut din frecat pula un sport de performanţă.

Scrie un comentariu

Magda plus Şerban

Care e asemănarea dintre Magda Catone şi o căpuşă?

Păi ambele l-au supt pe Şerban Ionescu.

O căpuşă pentru actorul care l-a interpretat pe Ion din Liviu Rebreanu ar trebui să fie inofensivă. În blestemul pământului jongla cu oameni mai jegoşi şi periculoşi decât o căpuşă.

Liceeni şi studenţii care vor să parvină sunt ameninţări. Jurnaliştii proşti care ştiu să corupă tinerii şi mai proşti sunt ameninţări.

Rudele mele sunt ameninţări.

Sau sistemul nervos central al Magdei Catone, care l-a pus la pat pe sărmanul actor.

Adică negul ăla din care s-a dezvoltat Magda Catone, a crescut, s-a făcut actriţă, l-a luat pe Şerban care moare şi mai face reclamă la Omo. Sau la ceva detergent.

Şerban Ionescu trebuie să moară la un moment dat, că toţi murim, dar aici e implicat negul Magdei.

Negul Magdei e o formă de viaţă parazită care se hrăneşte cu tot ce se consideră că aparţine de virtute, estetică, iubire, pula mea, care or mai fi.

Provenienţa ei e incertă până acum, dar se fac cercetări în continuare şi avem o pistă, care e la Băneasa.

Cam atâta se ştie despre geneza negului din care a crescut Magda Catone.

Dar se ştie altceva. Neavând ceva frumos, virtuos, plm-os cu care se hrănească, negul s-a întors împotriva Magdei şi l-a muşcat pe Şerban Ionescu, care mai are puţin şi nu mai trăieşte.

Acesta la rândul lui, ne cere nouă bani. Păi de unde pula mea, coae?

Tu crezi că toţi ăştia care dau share pe facebook la poza aia cu tine la pat, îi doare-n temelia pulii de tine?

Nu, finule, nu. Nu dau doi bani pe tine. Majoritatea cred că eşti cântăreţ sau că ai vreun featuring cu Sergiu Nicolaescu.

Ei cred că dacă dai share la un căcat cu unu’ bolnav pe facebook, după care te bagi la barnbuddy sau la labă, şi-au făcut datoria faţă de tine, faţă de conceptul de om la ananghie şi au o autosatisfacţie de neam prost când văd  că altu’ dă share de la ei.

În fine.

 

Scrie un comentariu

Pizza Fanei

Fana a fost întotdeauna preocupată de pizza ei.

Despre primii ani de viaţă ai Fanei nu se ştiu prea multe.

Ochii lumii au început să o observe de abia când mugurii adolescenţei  s-au făcut vizibili, cu dilemele şi grijile aferente situaţiei, una dintre probleme fiind că o mânca pizza, ca pe orice copilă de vârsta ei.

Fana era o nativă retrasă şi, totuşi, avea curajul nebunesc să dovedească picătura de dezinvoltură care o făcea aşa specială printre surate, fiind de-a dreptul fermecătoare când avea curajul prostesc de a bea 3 beri alături de băieţii mai mari, sfârşind prin a se duce acasă în pizza goală.

Nu puţine erau ocaziile când la orele de dirigenţie, era singura care stătea cu pizza-n sus, dirigintele atrăgându-i atenţia maică-sii, o bucătăreasă de cantină,  că o trage pizza după ea şi nu va mai fi mult până ce va da pizză la toţi proştii şi cum se spune prin popor, va fi catalogată drept vai de pizza ei.

Pizza Fanei era maleabilă şi o putea mula după pofta ei, mândrindu-se vecinilor cu abilitatea ei şi chiar demonstrându-şi capacităţile celor care erau sceptici, chiar şi mama ei fiind uimită de ce poate să reuşească Fana cu pizza ei.

Dar cum Fana nu vroia să fie bucătăreasă, cum era maică-sa,  şi nici să nu se folosească de pizză, că de aia i-a dat-o Dumnezeu, a studiat şi a sfârşit prin a număra banii de la fundu’ clasei.

Ajunsese profesoară de pizzologică.

Şirul de bucătari şi bucătărese din familie fusese întrerupt de către Fana, pentru a-şi dedica existenţa educării copiilor şi a le destăinui minunile nenumărate ale pizzei, de la epilarea pizzei cu o muchie de scândură ori cum să te speli la pizză, problemă de igienă, până la jocuri de societate, cum ar fi aruncatu’ cu pizza la străini.

Nu erau excluse şi ieşirile în natură, mai exact plimbările pe un câmp plin de pizza ţigăncii.

Văzând aceste aspecte, vă puteţi da seama foarte uşor că Fana se înţelegea de minune cu elevii, îi iubea şi când îşi permitea, le oferea mici gesturi, ce simbolizau dragostea invăţător-elev, arătându-le pizza în splendoarea ei, sub diferite sortimente.

Preferata elevilor, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, era pizza calzone, unde blatul proaspăt epilat se umple cu ingredientele tradiţionale, cum ar fi salamul proaspăt de sub bancă sau polonezul jucăuş.

Elevele dădeau dovadă de silinţă, graţie Fanei, jucându-se una cu pizza alteia şi dându-şi limbi-n pizză periodic, ori umplându-şi pizzele cu tot felul de chestii, printre acestea fiind compasul pe loc în punctul G-ometric sau ascunzând penarele, băgându-şi-le în pizză.

Pe de altă parte, elevii sunt intimidaţi de sortimentul de pizză cu brânză şi miros de peşte-brânză integral.

Fana era fericită, deci şi resemnată la ideea din tinereţe că nu-şi pusese pizza mai bine la contribuţie, visul ei fiind acela de a avea o pizzerie şi de a avea în subordine mai multe pizze, care ar fi putut să bucure vizitatorii potenţi care înnoptau sau înzileau acolo.

Durerea-n pizză a Fanei faţă de colegele ei de catedră nu era decât o reacţie la zvonurile care bântuiau cancelaria, umblând vorba că Fana-i dă pizză directorului, specialitatea fiind pizza afumată.

Momentan, Fana nu are niciun plan de viitor, dar vara se aproprie, iar ea va avea din nou oportunitatea de a sta cu pizza la soare, cu pizza pe nisipul fierbinte şi dacă se va plictisi de ea, chiar o să-şi bage pula-n ea, după cum mai izbucneşte, umflându-i-se vena pe frunte şi aşteptând pe plajă prima muscă ce va avea curajul să tragă la pizza ei.

Iar mai jos avem câteva foste eleve, actuale studente, care au crescut sub oblăduirea didactică a Fanei.

Scrie un comentariu

Rectcenzie de film

Tocmai am văzut Rat of the titans.

Pula mea.Sam unWorthington are o claie de păr ca a mea. Se bate, se cacă în sus şi probabil în pauzele de filmare lopăta căcatu’ lu’ Pegas, acel semicursier de culoare neagră.

Cam asta a făcut şi în prima parte a filmului.

Dacă Perseus era băiat deştept, păstra capul Meduzei şi nu mai era atâta tevatură cu titanu’ Cronos.

Se urca pe gloabă, binemersi, îi arăta ţeasta ăluia şi toată lumea pleca fericită acasă.

Mai puţin Hades.Acum i se poate pronunţa numele.Nu e Voldermort.Are şi nas, iar pe deasupra are şi plete în film.

Cât despre Meduză, Perseus a aruncat capu’, între timp i-a crescut păru’ şi i-a făcut nevastă-sa un plod, tot cu pleată.

Odată cu Krakenu’ au murit şi frizerii din Grecia antică.

Nevastă lu’ Perseu a murit, cică ar fi crezut că ţeasta Meduzei e un ghiveci cu flori şi când a vrut să-l ude, a privit ghiveciul în ochi.

Ce pot să spun?

Ghinion!

Zeus află consternat că plebea nu se mai roagă la zei, iar dacă nimeni nu se mai roagă la ei, zeii fac foamea, nu mai au puteri şi marele Zeus nu rămâne decât la statutu’ de a face scântei din degete sau de aprins torţe cu puterile lui fulgerătoare sau, în cel mai bun caz, de gâdilat pământence în pizdă folosind o metodă de masturbare prin digipunctură.

Dar, după cum sunteţi obişnuiţi şi după cum e previzibil, Hades, fratele lui care are nas şi păr, pune la cale un complot, împreună cu Ares, a cărui freză trebuie să o ghiciţi.

Ca să nu o mai lungesc, că oricum e subţire, antagoniştii îl pocnesc pe Zeus, pe Neptun şi îl eliberează pe Cronos.

Singuru’ titan din tot filmu’.Deci nu e vorba de titans.

E vorba de unu’ singur, din lavă. O lavă tristă, pentru că se mişcă destul de greu ca să arunce cu câteva tone de mâzgă incandescentă de sub unghii.

Andromeda, mijareta şi principala bucă aservită binelui, îl ajută pe Jerseu cu unicu’ scop că poate are semizeu’ o escapadă şi vrea să fută ceva, iar în preajmă să fie Andromeda, făcându-i ofrande stând crăcănată.

Despre personajul aproape nul(Hefaistos e cel mai naşparliu şi arată ca un magician dezertor) şi care te face să dai mai departe unde sunt bătăile cu ciclopi, nu pot să spun prea multe.

Se numeşte Agenor, e un semizeu cleptoman mâncător de căcat şi aduce a Damien Marley în plină narcomanie, iar ăla trebuie să îi ajute.

Zis şi făcut.

Ares e bătut măr şi portocală în ultimele secunde, după care se transformă în nisip sau ceva de genu.

Adică moare.

În tot acest timp, Cronos, cât se screme să scape şi să distrugă biosfera, eliberează himere şi arătări de genul siamezilor, nişte siamezi războinici, care au în comun un găoz, o intersecţie de vertebre, arme, armuri şi aceeaşi lavă tristă din care e făcut Cronos, după cum am estimat, iar când se bat, la fiecare 10 paşi şi 4 greci tăiaţi, băieţii fac şi-o piruetă, două.

Grecii se pregătesc de luptă, în pauze mai sparg câteva farfurii, mor cu zecile şi cu tecile pe săbii după asaltul monştrilor, până coace Perseu alifia necesară scoaterii titanusului din ecuaţie.

O furcă, un arac de fier şi o baghetă electrică.

Îl omoară ăla pe titan, care se face în cenuşă şi explodează cum pică ochiul lui Sauron, iar aşa trec aproape 100 de minute.

Ăsta fu filmu’.

Şi încă ceva.

Ciclopii erau raşi pe cap.Probabil au chemat frizerii să-i tundă şi i-au mâncat după ce au terminat ăia de tuns pletele ciclopice.

De ce i-au mâncat, nu ştiu.Poate frizerii au făcut o glumă şi au întrebat ciclopii cum îşi dau seama cicloapele dacă  fac cu ochiul la combinaţie sau clipesc.

Ori au fost nemulţumiţi că i-au tuns urât.

Şi o coincindenţă enigmatică m-a făcut să pun următoarea poză:

Image

Ăştia de jos sunt siamezii. Ăla de sus e cel care a scăpat după operaţia de separare. A jucat şi la Deportivo.

Scrie un comentariu

8 martie

Sensibilizat de urările adresate mamelor, Nelson şi-a propus să le ureze indirect trai lung şi voie bună.Image

P.s. Ăla de la sfârşit trebuia să fie com, nu corr.

Scrie un comentariu

Vinerea Ciordelii

Presupunem că simţul umorului nu îl am dezvoltat şi nici nu râde careva la hazul meu.

Tocmai de asta, pentru că printre chestiile generale şi secundare pe care nu ştiu să le fac, mă pricep să ciordesc idei ca să pară amuzante, aşa că…

…dacă săptămâna viitoare Simona Ta Che Guevara muerilor s-ar duce la Kamikaze, da’ nu să împartă brioşe sau să facă ce mai scrie la ea pe blog, cu cine v-aţi fuma ţigarea de după ce aţi citi epistola asta:

Cu Simona Tache de la actualul Caţavencii sau cu Simona Tache de la posibilul prin absurd Kamikaze?

 

 

Scrie un comentariu

Beneficiile sexului oral pentru Alin Barbu

Este util sau sexy?

Pervers sau nativ?

Imoral sau vocaţional?

Nu există dubiu că sexul oral naşte păreri diferite, cred de obicei după mărimea pulii sau gradul de miros al mijului şi al vecinătăţilor.

Nu contează dacă eşti pro sau contra.

Alin Barbu e întotdeauna Pro(express Drăgăşani) şi nu pentru a primi un supt de pulă, ci pentru a da unu’ la mai mulţi, pentru că îi place asta, îi scoate în evidenţă ambiţia de ziarist finisat la Sibiu.

Sexul oral îi aduce beneficii de necontestat.

În timpul liceului avea 40 de kile când era actor de teatru . Rolurile îi impuneau să se mai îngraşe.

După ce şi-a provocat gura cu falusul , Alin a reuşit să ia în greutate şi a reuşit să-şi dirijeze spre buzunar, încet, dar sigur, depeşe cu lovele.

Partenerii de cuplu ai lui Alin îi fac relaţia mai frumoasă şi îi dau un elan vital tipografiei care-i scoate mizeria aia de ziar.

Nu ştie toată lumea că porţiunile albe din ziarul lui Alin Barbu sunt scrise, dar cu spermă prelevată direct de pe barba lui, ca să nu dea de bănuit că e de fapt un lamantin polar şi lasă urme de utilaj-deszăpezire în marşul după căutarea dreptăţii şi lichidarea aristocraţiei îngrăditoare de drepturi cetăţeneşti.

Ştim că Alin Barbu e înnebunit  după sex oral, dar şi la minut, într-o secundă.

Indiferent că îl dă sau că îl oferă, sexul oral îi aduce avantaje pe plan publicistic,dar şi pe plan financiar.

Fizic nu prea avantaje, că îl poţi confunda cu o balastieră.

Printre cele mai cunoscute motive pentru care sexul oral îi este util, enumerăm:

1. Sexul oral îl aduce la stadiul de orgasm buzunăresc.

2. Sexul oral îi creşte intimitatea în cuplu cu diferiţi consilieri, magistraţi şi patroni.

3. Iubiţii lui Alin Barbu îi vor satisface toate poftele, inclusiv pofta de mâncare şi de dresare a proştilor cu bască din judeţ.

4. Sexul oral premeditat îi aduce armonia în relaţia cu ăia de la 2.

5. Corelat cu înghiţirea spermei,sexul oral îi provoacă şi alte beneficii. În compoziţia spermei, Alin Barbu găseşte oportunitatea de a-şi permite zilnic un meniu scump, un meniu de Nokia şi noi metode pentru a scrie tâmpenii prin ziar, fără să fie atacat legal pentru calomnie .

7. Sexul oral nu îl ajută să slăbească, deci încă un factor pozitiv care îl determină să o comită bucal.

8. Un alt studiu a reuşit să notifice că expunerea lui Alin Barbu la spermă îi reduce riscurile de anonimat judeţean şi acoperă semnele de parvenire intelectuală, de dezinformare a cititorului şi în cele din urmă se alege cu imunitate totală la noţiunea de bun simţ.

9. Dacă Alin Barbu e nemulţumit de lungimea, grosimea pulii, împlicit de raza de acţiune a ejaculării, se aşează pe fotoliu, îşi pune piciorul peste picior, mestecă o gumă, iar în timp ce o mestecă, trage de ea maliţios şi o înfăşoară pe degetul arătător ce efectuează mişcări circulare, complotând la adresa adevărului ştiut de puţini.

P.s. Forma puţin probabil originală e luată din ziarul lui ( probabil că şi acolo articolul e ciordit de altundeva ), numai că eu am modificat statutul de pseudo-originalitate.

Scrie un comentariu

Secreţia succesului

Ca să duci o viaţă tihnită făcând ceea ce-ţi place, nu e nevoie decât de determinare şi talent.

Un om cu aceste însuşiri este Alin Barbu.

Talentul nepreţuit al lui Alin Barbu e că la vârsta pe care o are, e un gras virgin şi duhneşte a prost ( în ciuda diplomelor şi a conceptului de gândire pe care pretinde că-l are ), iar dacă stă lângă un şofer , nu-l consideri decât un alt şofer , nicidecum jurnalist pizdos în tagma intelectualilor de marcă din judeţ.

Dacă-l pui lângă o căruţă cu căcat , el arată ca o căruţă cu căcat, nimic mai mult . Tipul are caracteristica de a se adapta mediului după o reţetă veche luată de la un şaman cameleon care spăla veceurile tribului, chiar dacă pentru un trib să speli veceul înseamnă să verşi apă pe pământ.

Iar dacă-l pui lângă oricine, arată oricum ca o căruţă cu căcat , eventual un prost gras .

Dar de ce am exemplificat prima conjunctura, comparându-l cu un şofer ?

Păi simplu . O să vedeţi mai târziu.

Coincidenţa face ca Alyn Barbu-n coaie să fie şi mâncător de căcat oportunist sau pupător în pulă, după cum îi comandă anumiţi prelaţi vâlceni.

De fapt asta face parte din structura unui jurnalist . Jurnalistu’ e o pată neagră în istoria scrisului.

De aia singurul ziar pe care-l citesc e Kamikaze, deoarece cred că ăştia sunt pasibili pentru excepţia de rigoare, fără să le fac vreo reclamă sau pula mea, ce căcaturi mai credeţi voi.

Cine are nevoie de un jurnalist într-o societate perfectă şi nu aparent perfectă ?

Nimeni. Dar nici nu există societatea perfectă.

Vidanjoru’ trage căcat , floraru’ vinde flori , operatoru’ chimist operează chimic, iar eu o fut pe mă-sa lu’ Alin Barbu  ?!?! Nimeni nu are nevoie de jurnalişti în societatea perfectă . Doar de câte o revistă de specialitate sau un almanah cu căcaturi pentru diferite branşe, eventual de un manual pentru politicieni despre cum să-l pună capră pe Alin Barbu.

În momentu’ de faţă nu ştiu cine pula mea îi dă directive înslăninitului Alin, nici nu mă interesează ca idee, dar ştiu că până acum era militant activ al drepturilor firmei de transport călători Matdan, o firmă de prin Argeş care momentan fute cauciucuri pe cea mai bănoasă rută din judeţ.
Adică Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea.

Navetiştii transpiră, se ling, put , mănâncă trag băşini pe această rută în gheretele alea pe 4 roţi .

Chiar şi eu mai râgâi silenţios pe acolo .

Ia uitaţi un căcat.

Apoi acest articol, scris de acelaşi elefant de mare.

Cred că dacă nu aveţi altceva mai bun de făcut şi parcurgeţi slobozelile scrise de el,  sesizaţi duplicitatea lui fără limite, la fel ca şi stratul de osânză şi petele de grăsime de pe articole , iar psihanalizându-l mai bine, veţi observa că în tinereţe a fost un băşit labagiu care se implica în activităţi culturale prin judeţ, fiind cel mai prost actor de teatru şi primind distincţii, doar pentru că a fost un simplu tocilar , nu că dispune de raţionamente şi judecăţi fine.

Despre activităţi culturale la Vâlcea e ca şi cum ai spune despre ţiganii din cartierul Petrişor ( Râmnicu Vâlcea) delirând abstract despre prolegomenele lui Kant.

La preferinţe muzicale, putina de slănină se regăseşte în melodiile lui Sorin copilu’ de aur şi Şaura Vaas.

Talentatul băiat are un ziar pentru cititori cu capacitate de analiză a informaţiei comparativă cu capacitatea de introspecţie a unor elevi de 12 ani de la Take Ionescu.

Pe lângă anumite pişaturi calomnioase pe care le soarbe prin texte, reuşeşte ca din orice rahat de doi bani să scrie o speluncă de text grozavă cu temă de holocaust, calitatea informaţiei fiind dusă pe pulă cât ai zice Alin Barbu e un homosexual gras care scrie poezii citite numai de el.

Cam mult de spus.

Spre exemplu, dacă lui Ion Gheoroiu din localitatea x i-a ieşit un fir blond de păr sub sfârcul drept, Alin Barbu duce activitate de partizan sprijinând firele de păr negru de sub sfârcul domnului Ion cu limba, pentru că el e un om căruia îi place să lingă, apoi să scuipe, după care să lingă unde a scuipat.

Un cerc vicios . Un cerc pe care Alin Barbu se chinuie să-l lărgească, folosindu-l pe post de curea, greutatea crescându-i  de pe o zi pe alta.

Şi se vede destul de clar că are ceva cu doar anumite persoane,  înfierând greţos pe unii, iar pe alţii pula . La fiecare 3 articole vezi mai nou texte despre firma puletelui din Argeş .

La fiecare ediţie de ziar se scrie despre cât de naşpa ca primar e unu’ sau altu’, blamându-i pe ăştia că sunt foşti comunişti, angajează curve, fură, dar el ştiind prea bine că testiculele lui Câlea sunt forjate sub egida PCR-ului şi el le mai dă puţin lustru oral.

Ceea ce scriu eu aici nu e scris din intenţia de a arăta că-mi pasă de ce se-ntâmplă în judeţ sau că fură terţii, ori că balansez către cei vizaţi de Alin Barbu.

Am scris postarea asta că-l cunoşteam pe pulete, uneori,  ca fiind libidinosu’ gras cu meclă de caşalot care stătea în stânga şoferului, mai tăia bilete şi fără să ştiu, aştepta cu scuipatu’-n barbu tributul adus muncii lui onorifice de scatofil gras, până am citit articolele scrise de el.

Pentru Alin Barbu a fi echidistant înseamnă a mânca numai salate şi a ţine cură de slăbire.

Boul e un poet, jurnalist şi păstrător al valorilor umane.

Dar ştiţi de ce n-ar putea să fie şi pictor?

Pentru că la cât de gras e, nu ar putea să picteze în ulei, ci în grăsime.

Iar conform fabulei cu măgaru’ lu’ Buridan, dacă l-aţi pune pe Alin Barbu la distanţă egală între două cururi de edil mânjite cu căcat, nu ar muri, dar ar mai slăbi puţin.

Scrie un comentariu

Un comisar acuză

Am aflat că noul proprietar al adresei mele de mail, le arată pula destul de dezinvolt gagicilor din listă . Lucru pe care eu nu-l făceam şi încep să regret .

A făcut până acum două victime .

Le-am întrebat dacă avea pula mică, pentru că le-aş fi spus de ce nu sunt eu .

Ambele au răspuns că nu au dat atenţie acelui detaliu, dar totuşi erau sigure că ăla le-a arătat pula .

Prima a dat un răspuns de genu’ că :

Eu nu eram atentă la asemenea detalii, dar vreau să ştiu cine e pentru că m-a ofensat teribil arătându-mi pula , o pulă de care nu mă interesează dacă era mică sau mare , pentru că nu am fost atentă la aşa ceva . Eu încercam să-i văd faţa pentru a-i trage o mustrare zdravănă ca să nu mai arate pula necunoscutelor . Probabil era altă treabă dacă se prezenta politicos , pentru că nici eu nu sunt absurdă .

Al doilea răspuns se vede cam aşa :

Nu eram atentă, de abia îmi făcusem cafeaua , degeaba îmi arăta ăla pula , cu ochii în urdori de abia vedeam buricu’, nu pot să-mi dau seama dacă era mică sau mare, încă eram adormită, iar eu nu discern mărimea pulii când mă trezesc şi când se conturează pe monitor , mai că nu ştiam dacă era pula lui moş ene sau pulă adevărată .

7 comentarii

Well Cum to WordPress

Salut !

Azi tocmai mi-a futut unu’ ( unu’ fiind un căcat de spyware ? )  vreo două adrese de mail, contu’ de google plus căcaturile scrise aici .

Nimic deosebit . Salvasem de ceva timp slobozelile scrise acolo, dar nu ştiu de ce le-am salvat , deoarece nu cred că o să le pun şi în haznaua asta în devenire .

Singura chestie la care mă gândesc e că probabil vreun  prost  a fost ofensat că i-am pus io un căcat cu perje în cafeaua de dimineaţă şi la cât de prost a fost , probabil a sorbit doar căcatu’ cu perje , cafeaua lăsând-o acolo .

Şi să nu uit . Mi s-a compromis şi contu’ de pe filelist .

Deci nu mai pot fura filme, jocuri şi alte căcaturi de doi bani .

Ceea ce o să fie de tot căcatu’ e că anumite persoane încă nu ştiu că eu nu mai deţin controlul acelor două adrese de mail, pentru că mi-e lene acum să le spun şi să le avertizez că un scatofil ce focalizează în diagonală poate să facă ce vrea pula lui .

În ultimă instanţă o să mă stabilesc aici vorbind despre noţiuni judecate cu o analiză şi un spirit de observaţie demne de invidia oricărui motostivuitorist care nu ştie să citească decât până la 5 .

Cifra, nu ora .

Ieri mi-a spus una că că sunt un rapper boschet .

M-a lăsat în pula goală replica asta . Adică fără cuvinte .

Ceea ce cred eu de drept şi de fapt, e că e un rapper e ăla care rimează în strofe pe un instrumental şi nu puliştea care dă din mâini când îl ascultă sau nu dă din nimic , doar îl ascultă .

Eu nu m-am apucat de cântat , numai că mai port blugii de parcă m-aş fi căcat pe mine , o nimica toată .

Prin urmare, dacă eşti femeie şi eşti fană înfocată a pulii , probabil că eşti bărbat sau dacă îţi place pâinea , eşti şi brutar .

Cam atât în seara asta .

Pentru moment,  las plantaţia asta nouă pe care o să-mi cultiv căcaturile destul de neîngrijită .

Scrie un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.